Daily Calendar

marți, 2 februarie 2010

Intrebari Frecvente

Cum este bine sa hranesc porcusorul, de cate ori pe zi?
La hranire se va tine cont de varsta, greutatea si starea de sanatate a porcusorului. Fanul si apa vor fi mereu accesibile. Incepand din primavara si pana in toamna hranirea se va face de trei ori pe zi. Hrana speciala pentru porcusori va primi odata pe zi - in cazul hranirii cu seminte de cereale se va proceda dupa cele scrise la pagina Hranire. O alimentatie echilibrata realizeaza un aport adecvat de vitamine. Pe langa iarba verde proaspata e bine sa primeasca diferite verdeturi, legume, fructe in asa fel, incat la fiecare masa sa-i fie oferit doar un singur fel dintre acestea, mereu diversificat. Ii vom oferi o portie care poate manca in aprox. o ora, pentru a nu consuma alimente alterate. In perioada iernii hranirea unui porcusor adult se va face de doua ori pe zi.

Am primit diferite sfaturi contradictorii despre hranirea cu verdeturi, sa-i dau castravetele fara coaja, sa nu-i dau frunza de gulii, deoarece ii provoaca diaree etc.
Verdeturile murdare si/sau cele tratate cu pesticide/insecticide pot provoca diaree, efecte toxice. Diareea se poate instala si atunci cand primeste diferitele verdeturi, fructe in cantitati mari si/sau prea des (altele decat iarba verde proaspata si ea treptat introdusa). Daca ii dam castravetele fara coaja, ii vom priva organismul de o cantitate importanta de vitamina C. Frunza de gulii sau oricare dintre verdeturi va primi in cantitati mici si nu prea des, pentru a avea o alimentatie echilibrata si cat mai diversificata.

Cum as putea stabili sexul porcusorului meu?
Stabilirea sexului la porcusori este putin complicata, dar nu imposibila. Testiculele porcusorului mascul nu sunt intotdeauna vizibile, deoarece el poate trage acestea chiar si in abdomen, pot avea diferite pozitii: scrotala, inghinala, intraabdominala. Aparatul genital al masculului are forma de i, vom prinde cu ajutorul degetului mare si a celui aratator partea care este punctul pe i, presandu-l usor. Daca e mascul, datorita presarii penisul va iesi in afara, va fi vizibil. Metoda nu este intotdeuna eficace, uneori, daca nu este apasat corespunzator, la masculii in varsta sau la puii mici poate ramane ascuns in interior, din aceasta cauza este indicat sa cerem ajutorul unui medic veterinar sau al unei alte persoane competente, pentru a stabili corect sexul porcusorului.

Mascul la varsta de 6, respectiv 9 luni

Aparatul genital a femelei (vulva) are forma de Y. Cu ajutorul degetelor vom desparti usor aceasta deschizatura. Deasupra vaginului putem observa o membrana care acopera vaginul. In perioda ovulatiei* si a nasterii* aceasta membrana se va dizolva, lasand drum liber fecundarii/nasterii, apoi, pana la urmatoarea ovulatie/nastere va fi din nou prezenta, formand un fel de „dop” intre vulva si vagin.
* Nota! Membrana se va dizolva si in perioada gestatiei - de la a 20-a zi pana la a 25-a zi dupa fecundatie -, insa in aceasta perioada ea nu va avea ovulatie, va avea un estru fals, adica pseudo-estru (sursa - J. Smallwood: "A guided tour of veterinary anatomy: domestic ungulates and laboratory mammals.").
Ciclul estral al porcusorului este de aprox. 16 zile. Membrana va incepe sa se dizolve in a 10-a zi, in a 16-a zi va fi complet dizolvata, apoi, treptat se va forma din nou, si in a 21-a zi va acoperi din nou vaginul.

Porcusorii masculi pot avea un miros neplacut atunci cand curteaza femela? De unde provine acest miros?
Mirosul neplacut se datoreaza secretiei celor doua glande anale situate in interiorul sacului anal, si este prezent atunci, cand un mascul - apt din punct de vedere sexual - este excitat. Mirosul secretiei se va simti mai ales la cel care vrea sa cucereasca un nou porcusor, sau vrea sa capteze atentia unui porcusor de care a fost despartit o perioada de timp. Dupa ce a reusit sa atraga atentia celuilalt porcusor, acest miros dispare.
Comunicarea dintre porcusori se realizeaza mai ales cu ajutorul mirosului. Pe langa secretia glandelor anale, marcarea partenerului/teritoriului se face de catre un mascul matur din punct de vedere sexual si cu ajutorul secretiei glandei supracaudale. In partea posterioara, deasupra osului caudal (in acel loc, unde alte animale au coada) pe o mica portiune se poate observa o secretie usor lipiciosa, provenita din canalul excretor al glandei supracaudale. Statutul unui mascul intr-un grup este asigurat datorita acestui miros, fiecare cuib avand un miros aparte.

La masculi cand putem vorbi de pubertate?
Pubertatea la masculi apare la varsta de 56-70 zile. Porcusor adolescent este cel de 10 saptamani, la aceasta varsta apar anumite functii sexuale, in lichidul seminal fiind deja prezenti si spermatozoizii. In veziculele seminale celulele germinale masculine sunt prezente intr-un numar normal la varsta de 14-19 saptamani, de la aceasta varsta porcusorul este considerat matur din punct de vedere sexual, dar poate fecunda ovulul chiar si inainte de aceasta varsta.

In blana porcusorului, pe partea dorsala am descoperit un nod intarit cu parul lipit. Ce poate fi, si cum as putea indeparta acest nod?
In unele situatii se poate intampla ca la un porcusor excitat ejacularea sa se produca spontan, lichidul fiind expulzat pe blana proprie sau pe al unui alt porcusor. Dupa scurt timp o parte din acest lichid se intareste instantaneu, formand o concretiune pe blana. Asemanator celor mai multor rozatoare porcusorii masculi au glande coagulatoare, secretiile glandelor bulbouretrale
Ajuns pe blana concretiunea poate strange parul si in acest fel poate provoca neplaceri porcusorului. In cazul in care e posibil, acest nod intarit se va taia din blana. Aparatului genital al masculului se va verifica periodic! Pentru detalii click aici.

Dupa opinia unora femela nu trebuie despartita de mascul atunci cand dupa o nastere vrem ca ea sa se odihneasca, deoarece ea stie (simte instinctiv), cand va fi potrivita pentru ea o noua gestatie. Oricat ar vrea masculul sa se imperecheze cu ea, nu-i va permite aceasta atunci cand nu e pregatita pentru o noua monta. Afirmatia este reala?
Femela va accepta masculul doar in perioada in care are ovulatie. Ea nu poate aprecia cand este benefica pentru organismul ei o gestatie. Prima ovulatie poate avea incepand de la varsta de 30 zile pana la varsta de 134 zile oricand, cu posibilitatea de a deveni gestanta chiar si la o varsta frageda, atunci cand inca nu este suficient dezvoltata. Tot asa, ea poate deveni din nou gestanta imediat dupa ce a nascut (postpartum), deoarece imediat in primele ore de dupa nastere va avea din nou ovulatie. Deci putem spune ca ea respinge avansurile unui mascul doar in perioada in care nu are ovulatie, si fara interventia stapanului ea poate fi des gestanta. Trebuie subliniat faptul ca organismul ei are nevoie de odihna, in cazul in care vrem s-o folosim pentru reproducere, nu o vom exploata, nu este sanatos sa nasca mai des de 2-3 ori pe an.

Porcusorul meu a avut toxemie gravidica, dar din fericire a supravietuit. Daca a avut aceasta boala, ea mai poate avea pui in viitor?
Femela care a trecut printr-o toxemie gravidica, foarte rar supravietuieste. Daca este un porcusor de rasa si vrem sa pastram un important caracter in descendenta, s-ar putea ca la urmatoarea gestatie sa nasca pui sanatosi, dar nu merita sa riscam viata ei, daca este o favorita sau o concurenta pentru expozitii.

Pot folosi asternut „CareFRESH” sau „Corn Cob” in loc de talas?
CareFresh si Corn Cob! CareFRESH este un asternut de foarte buna calitate, avand din pacate si pretul mai ridicat (este mai scump fata de celelalte asternuturi). Fabricat din fibre de lemne de o calitate superioara, materialul acestui asternut este asemanator cu cel al cofragului de oua, si are o putere mare de absorbire a urinei si a mirosului. Folosirea astenutul Corn Cob nu este recomandata. Acest asternut se obtine - datorita unei tehnologii speciale - din stiulete de porumb. Pe langa faptul ca se murdareste foarte repede, poate crea diferite probleme. Porcusorul poate manca din ea, si daca imediat dupa consumarea unor particule el bea apa, acestea se umfla si devine greu de inghitit, sau poate crea blocaj la nivelul sistemului digestiv. Bucati ale acestui asternut pot fi trasi in sacul anal sau in penisul porcusorului, ramanand blocati in aceste locuri.

La serviciu avem un distrugator documente, acesta taie in fasii foarte subtiri hartiile. As putea folosi acestea ca asternut pentru porcusor?
In general fasiile de hartii nu sunt capabile sa absoarbe urina, se lipesc usor, si nu pot absorbi nici mirosul. In plus multi porcusori le consuma cu placere, si rontaind din ele acestea pot cauza diferite probleme de sanatate.

Cand se poate pune un mascul sterilizat langa o femela, dupa cat timp de la data sterilizarii?
Masculul sterilizat se va aseza langa o femela doar dupa trecerea a 3-4 saptamani de la data acestei interventii chirurgicale, deoarece dupa operatie in organismul lui mai sunt prezenti spermatozoizi timp de aprox. 3 saptamani din perioada dinaintea sterilizarii, in aceasta perioada el fiind capabil de reproducere.


Vrem unul sau mai multi porcusori de Guineea?
Sa tinem cont de faptul ca sunt animale sociale, in habitatul lor natural traiesc in grupuri. Cei din captivitate se vor simti si ei bine, daca pot avea parteneri. Mentinerea contactului olfactiv si auditiv cu specia proprie este foarte importanta la aceste animale sociabile, prezenta partenerului/partenerilor va avea un efect pozitiv asupra sanatatii si comportamentului lor. Porcusorii de Guineea necesita si cauta contactul vizual/corporal cu ceilalti porcusori chiar si in perioada odihnei, pentru ei fiind linistitor faptul ca se pot vedea/simti si atunci cand se odihnesc. Cat de bine se vor intelege, depinde mai mult de caracterul (personalitatea) indivizilor, si mai putin de sexul lor. Se poate intampla ca unii sa se certe, sa fie mai putin prietenosi cu oricare porcusor pus langa ei, insa majoritatea va fi foarte incantat sa poata avea partener(i). Firea indivizilor - linistit, iritabil, agresiv, vioi sau timid -, varsta - pui, adolescent etc. - sunt factori importanti, dar conteaza si locul, terenul unde ei prima data se vor intalni, acesta influentand comportarea lor.

Singur ... - „Da, am un singur porcusor, el nu are partener, dar eu ma ocup foarte mult de el, si vad ca se simte bine.” - auzim adesea.

- „... el doar s-a adaptat acestei constrangeri, nu se poate numi bunastare.” - ar spune cei care cunosc nevoile comportamentale ale acestui animal sociabil.

Cu unul din specia lui ...Porcusorul de Guineea sa nu fie tinut de unul singur in cusca; sau numai in cazul in care e (strict) necesar” - recomanda S. Sutherland si M. Festing in cartea sa (The Universities Federation for Animal Welfare Handbook on the Care and Management of Laboratory Animals, 1987.)..

Combinatia la doi porcusori
Doi pui de acelasi sex: pot fi alesi atat frati, cat si indivizi din diferite cuiburi.
In perioada adolescentei unul sau altul poate deveni usor agresiv, pubertatea fiind perioada in care micile certuri pentru (re)stabilirea ierarhiei pot destrama temporar cohabitatia pasnica. In cazuri fericite aceste certuri vor fi repede aplanate. Daca cearta ar lua amploare, inainte de a le separa, sa reevaluam conditiile in care sunt tinuti. O cusca mare spatioasa, accesoriile ce indeplinesc functia barierelor vizuale (ascunzatoare, butuci, crengi, tuneluri, altele) ingreuneaza contactul vizual si ofera un bun refugiu unuia sau altuia. Daca acestea nu ajuta, pentru o perioada ei vor trebui separati.
Doi masculi: un adult cu un pui se vor imprieteni repede, aici stabilindu-se o ierarhie naturala, cel mic se va subordona celui mare.
Daca mai tarziu, in perioada adolescentei cel mic nu se va multumi cu statutul sau social, acest comportament poate naste unele conflicte.
Doi masculi adulti:
Este o conceptie gresita faptul ca doi masculi adulti nu se pot imprieteni. Desi combinarea a doi pui sau a unui pui cu un adult este mai potrivita, si doi masculi adulti se pot combina cu succes, multe cazuri dovedind acest lucru. Aplicand unele masuri de siguranta eventualele conflicte sociale pot fi reduse sau preintampinate. Deoarece masculii sunt teritoriali, ei necesita un spatiu mai mare. Dupa ce s-au intalnit si s-au cunoscut pe un teren neutru, ei vor fi pusi intr-o cusca potrivita, spatioasa, cu asternut curat, pentru ca acesta sa nu fie marcat de urina. Este de preferat asigurarea unei custi cat mai spatioase in care fiecare va avea casuta sau locul de odihna al lui, si hrana suficienta pentru a nu se bate intre ei. In primele ore/zile ei vor fi monitorizati. In cazul in care se vor certa, ei vor fi separati, deoarece cei cu personalitate puternica sau cei agresivi se pot rani, provocandu-si muscaturi grave.
Doua femele:
In general este cea mai potrivita combinatie, foarte rar se resping. Certuri sau batai se pot declansa doar la cele puternic dominante sau agresive. In natura femelele traiesc in stransa apropiere, in interesul comun al speciei ele se ajuta reciproc, si in general colaboreaza.
O femela si un mascul:
Inainte de a alege aceasta combinatie ce pentru multi doar pare buna, trebuie sa stim, ca femela nu poate ramane mereu langa mascul, deoarece gestatiile des repetate vor periclita sanatatea, sau chiar viata femelei. Pe langa faptul ca va trebui sa ne asumam raspunderea pentru puii care se vor naste, in perioada de odihna a femelei masculul va trebui asezat intr-un mediu potrivit lui. Un mascul suporta foarte greu singuratatea (!) daca este izolat, separat de cel/cei din specia lui! Decizia de a avea porcusori este o raspundere pe termen lung, in conditii optime ei pot trai chiar sapte (mai rar si mai multi) ani. Daca nu suntem crescatori, ca animale favorite sa alegem doi porcusori de acelasi sex, aceasta fiind alegerea cea mai buna.

Nu vom tine niciodata doi masculi impreuna cu o femela. In prezenta femelei masculii vor fi adversari agresivi si se vor bate intre ei, provocandu-si rani grave sau (mai rar) mortale.
Daca avem porcusor(i) in casa, este recomandat ca noul venit sa fie tinut o perioada de aprox. 2-3 saptamani in carantina. Asezarea temporara al acestuia intr-un alt spatiu, potrivit, spalarea mainilor si protejarea imbracamintei - schimbarea prosopului sau al sortului dupa contactul cu cel nou venit - este o masura cu care putem preintampina o eventuala imbolnavire, sau infestare cu paraziti a celui/celor de acasa.
Foarte important! Niciodata nu asezam alte animale (iepuri, harciogi etc.) in aceeasi cusca cu porcusorii de Guineea, deoarece cerintele si nevoile lor sunt diferite. Un exemplu: Daca traiesc intr-o cusca comuna, iepurele cu picioarele posterioare puternice intamplator poate lovi porcusorul, provocandu-i leziuni interioare grave, sau chiar vitale.

Ai posibilitatea sa alegi habitatul porcusorului?
Nu-l izola departe de tine si nu-l tine intr-un loc intunecos, dar fereste-l de lumina intensa a razelor solare.
Cel mai bine se simte la temperatura camerei, la 16-20 C0. Daca nu este in locuinta, temperatura incaperii in care este tinut, sa nu scada sub 10-12 C0. Cusca sa fie intr-un loc potrivit, porcusorul fiind sensibil la frig, curent si umezeala. Totodata trebuie stiut, ca porcusorul de Guineea tolereaza mai bine temperatura mai scazuta, decat cea ridicata, deoarece nu are glande sudoripare si este stenoterm, organismul lui fiind sensibil la variatiile mari si bruste ale temperaturii.
CaniculaSa-l ferim de soarele arzator, si sa nu-l tinem afara (in curte, gradina) in zilele fierbinti de vara. Daca transportarea lui in aceasta perioada este inevitabila, aceasta o vom face pe timp cat mai scurt, deoarece se poate imbolnavi (chiar muri) de hipertermie.
Pentru a evita supraincalzirea, in zilele fierbinti ale verii ii vom asigura porcusorului un climat cat mai placut. Daca incaperea in care se afla are temperatura prea ridicata, si nu avem posibilitatea sa-l asezam intr-un loc mai racoros, vom pune in congelator cateva sticle de plastic umplute cu apa pana la jumatate, sau cativa acumulatori gheata pentru geanta frigorifica, apoi vom aseza cate 2 din aceste sticle sau acumulatori gheata pe fiecare cusca in parte. Pentru a nu picura condensul format in cusca, sub sticle sau acumulatori gheata vom aseza o carpa de bumbac mai subtire. Vom pune mai multe sticle sau mai multi acumulatori la racit, pentru a putea fi inlocuite atunci cand va fi necesar.
O placa de gresie ceramica pusa in cusca poate fi si ea racoritoare. La o cusca spatioasa, intr-un colt se va pune mai putin talas, ca porcusorul sa poata sta cu burtica pe ceva mai putin cald, avand in acea parte doar o bucata de gresie. In acest fel el va avea posibilitatea de a da talasul la o parte, ajutand si acesta la eliminarea surplusului de caldura. Ii vom da alimente bogate in lichide, si apa de baut vom schimba mai des, pentru a nu se deshidrata.

Aseaza-l intr-o cusca mare, spatioasa (vezi aici tabelul!). Daca este nou venit in casa ta, prima zi este bine sa fie lasat singur, sa se obisnuiasca cu noul camin.
Cusca cu tava inalta de plastic si gratii Exista custi speciale cu tava inalta de plastic, avand gratii pe partile laterale si in partea de sus. Acestea ofera o aerisire corespunzatoare si talasul nu se va imprastia prin incapere, tava fiind inalta. Tava se poate spala foarte usor la schimbarea asternutului. Inainte de a o clati abundent, se va folosi otet din vin alb/otet alimentar alb ce indeparteaza depunerile albe de urina de pe fundul custii, otetul avand si o actiune dezinfectanta. Cusca cu tava inalta si plastic lateral nu! Daca avem posibilitatea, vom alege o cusca cu doua usi, o usita pe o parte, pe unde - cu ajutorul unei scarite - porcusorii pot iesi la plimbare, si una pe deasupra, pe unde ei pot fi scosi de catre stapan. Acvariul sau custile tip acvariu nu sunt potrivite. In acestea nu circula bine aerul, fapt care poate provoca imbolnavirea porcusorului. Datorita izolarii el nu va percepe nici zgomotele exterioare si va deveni mai fricos.
Ladita de lemn nu e practica, urina se imbiba in partea lemnoasa si mirosul va persista chiar si dupa dezinfectare. Daca avem ladita de lemn, aceasta se va unge cu ulei de in - niciodata nu se va vopsi, vopseaua fiind toxica pentru ei - si vom pune intre lemn si talas un material impermeabil care nu este toxic (linoleum, tavita de plastic etc.). In cazul in care folosim linoleum, vom fi atenti ca porcusorul sa nu il rontaie, acesta fiind material ce ar putea cauza blocaj la nivelul intestinului.
Cusca sa fie de cel putin 80x60 cm (lungime/latime) sau mai spatioasa. Intr-un mediu potrivit porcusorii devin mai activi si mai jucausi.
Fundul custii trebuie sa fie plat, fara gauri sau gratii, deoarece porcusorii au picioruse delicate!

Se recomanda ca asternut talas uscat care nu contine uleiuri aromatice. Nu se va folosi niciodata talas de cedru, este toxic! Si pinul este riscant, avand miros aromatic. Porcusorul este foarte sensibil la mirosuri, aroma talasului de cedru sau pin verde (neuscat) fiind fatale pentru el. Chiar si gazele produse de urina - in cazul necuratirii custii la timp - pune in pericol sanatatea porcusorului.
Important! Rumegusul (e praf de deseu lemnos) NU este un bun asternut, porcusorul inhaleaza praful de rumegus si se imbolnaveste.
Poate fi o alternativa folosirea asternuturilor artificiale care au fost create special pentru pisici? Pentru o mai buna absorbire a mirosurilor acestea de cele mai multe ori contin elemente chimice ce pot fi daunatoare sanatatii porcusorului. Exista si asternuturi de foarte buna calitate, concepute special pentru porcusori. Acestea au o putere mare de absorbire a urinei si a mirosului, si nu contin elemente toxice.

Porcusorilor le place sa se ascunda, este bine ca in interiorul custii - daca aceasta e spatioasa - sa-i punem o casuta, tunel sau un alt ascunzis.
In cazul in care construim noi o cusca, nu vom folosi materiale ce ar putea fi daunatoare porcusorului. El va incerca sa rontaie chiar si cusca, deci nu vom folosi niciun material ce ar putea fi toxic pentru el.
In interiorul casutei/custii se poate pune un prosop mic pe care se poate aseza porcusorul. Acest obicei provine de la stapanii care pregatesc porcusorii - in special pe cei cu par lung - pentru expozitii. In asa fel blana lor ramane curata. In loc de prosop englezii folosesc un material numit „VetBed”, acesta fiind un material care se spala usor, si se usuca foarte repede. S-a constatat ca le place si porcusorilor, mai ales iarna, cand tine si de cald.

Porcusorilor le face placere sa inspecteze locuri noi, ei au nevoie de miscare. Daca avem posibilitatea, ii vom lasa putin liberi in locuinta, dar vom fi atenti sa nu ajunga la fire electrice si plante posibil otravitoare. La o casa cu gradina se poate construi un tarc unde nu ajung animalele pradatoare, si se pot tine porcusorii in aer liber, la umbra.
Ingrijiri periodice

La un porcusor matur se vor verifica gherutele odata la luna, si se vor taia varfurile. Acestea nu se tocesc ca la cei salbatici, este nevoie de ingrijirea lor periodica. Vrem sa stea cuminte? Il vom infasura intr-un prosop, sau il vom tine cu spatele spre noi, taiand gherutele tinandu-l in poale. Asa va deveni mai calm, mai linistit. Taierea gherutelorLa porcusorii cu picioruse de culoare deschisa se vad venele din gherute: se va taia varful gherutelor in asa fel, incat sa avem o distanta de 1, 5 - 2 mm de vena. La cei cu picioruse de culoare inchisa nu se pot vedea venele din gheare, la acestia se va taia mai des, putin, din varfurile gherutelor. Daca, accidental, am taiat in vena, vom spala acel loc cu putina apa oxigenata sau solutie Betadine, pentru a preintampina o infectie. Trebuie respectata forma (!) gherutelor, vor fi taiate putin oblic, lasand partea de sus putin mai lunga. Daca nu ne descurcam, cerem ajutorul medicului veterinar.
Gherute crescute prea lungi vs. gherute taiate corect De retinut!
Gherutele care nu sunt taiate la timp, cresc spre interior, provocand neplacere, daca sunt prea lungi, chiar durere porcusorului. Venele din gheare cresc impreuna cu gheare, netaiate la timp vor fi mult mai greu de corectat. La gherutele neintretinute vom taia doar putin si mai des din varfuri pentru a reveni la o lungime potrivita fara sa taiem in vena. In asa fel venele din gheare incet se vor retrage.

In general porcusorilor nu le place baia si nu este recomandata, deoarece samponul (sapunul) indeparteaza grasimile naturale de pe pielea lui. Baie ii vom face doar in cazul in care e strict necesara. In acest caz vom folosi sampon slab (de copii), si nu ii vom uda capul. Vom fi atenti la ochi, nas si urechi, si il vom usca foarte bine, altfel el poate raci. Avand pielea sensibila, vom fi precauti la uscarea blanii. Uscatorul de par vom tine la distanta de blana, sau il vom regla pentru o treapta mai mica de temperatura si viteaza. Evitam pe cat posibil imbaierea puiilor sub 2 luni, a femelelor gestante sau a celor care alapteaza! Daca acest lucru nu este posibil, imbaierea la aceste categorii se va face fara sampon sau sapun.

Cu blana lunga Blana o putem peria zilnic sau macar odata sau de doua ori pe saptamana. Cu blana scurta Acest lucru il vom face cu multa rabdare si cu delicatete la porcusorii cu par lung rasele Sheltie, Coronet, Peruvian si Angora. Porcusorii cu blana de tip rexoid nu vor fi pieptanate sau periate, blana acestora va fi intretinuta si descalcita, aranjata, cu ajutorul degetelor, pentru ca blana deasa carliontata, ondulata sa se poata pastra in forma ei naturala, elastica. Daca se formeaza noduri care nu pot fi descalcite, acestea vor fi taiate cu ajutorul unei foarfeci.

Sa-i cantarim greutatea corporala! La cei sanatosi saptamanal, sau macar odata la doua saptamani, iar la cei bolnavi zilnic.
Daca un porcusor adult de la o saptamana la alta din greutate scade aprox. 50 de grame, e bine sa fie mai indeaproape monitorizat - apetitul, comportamentul, urina, scaunul si starea in general. Cate grame am?Daca intr-o saptamana scade 80 grame sau mai mult (!), aceasta poate fi un semn de boala, o problema dentara/bucala, un factor stresant, o schimbare brusca (meniu, mediu, altceva) ce a cauzat aceasta scadere. In cazul in care scaderea de la o saptamana la alta e peste 100 de grame, un consult medical, cat mai curand posibil va fi absolut necesar!


Se verifica periodic si dentitia.
Probleme ce pot aparea: se rupe o bucata din incisiv, dintele din fata? Daca mananca bine in continuare si este vioi, nu este necesara vizitarea medicului veterinar, deoarece incisivul va creste repede la lungimea potrivita. Corectarea (taierea) dintilor va fi necesara in cazul in care nu poate mesteca bine, refuza mancarea, sau nu poate manca din aceasta cauza, are probleme la inghitire etc. Mai rar incisivii, premolarii sau molarii pot creste prea lungi, impiedicand porcusorul in consumarea hranei, si/sau pot deveni ascutiti, ranind limba porcusorului. In acest caz vom cere ajutorul medicului veterinar in cel mai scurt timp posibil, deoarece porcusorul nu va putea manca, si se va imbolnavi.
Cum se joaca?

Un porcusor care este imblanzit, devine prietenos si ii va placea sa se plimbe si in afara custii.Ma lasi si pe mine?Pentru plimbare este potrivita bucataria, baia sau acele locuri in care dusumeaua se poate curata usor. Va fi si mai vioi, bine dispus, daca poate avea un partener. Impreuna se vor plimba cu foarte mare placere prin casa si se vor juca. Vor inspecta locurile noi, vor fugi prin incapere, se vor juca de-a va-ti ascunselea. Jucariile preferate vor fi cele in care se pot ascunde: Uiii! Aici sunt!un tub gros din carton sau alte ascunzatoare in care pot circula fara probleme, labirinturi construite din crengi, ziare si/sau cartoane. Rola de carton de la mijlocul hartiei igienice, umpluta cu fan, este si ea buna pentru joaca.
Tub Daca cusca este spatioasa, putem aseza si in aceasta tuburi groase, astfel se vor misca mai mult si nu se vor plictisi. Cu putina indemanare unele accesorii pot fi facute chiar de noi. De ex. un hamac se Hamacpoate face usor dintr-un material mai gros/tare sau din blana artificiala. Materialul se va croi in forma dreptunghiulara, pe fiecare din cele patru colturi se va coase o sfoara (sau siret), si se va lega la o inaltime corespunzatoare de cusca.
Un ascunzis ce e agreat in special iarna In PetShopuri se gasesc pernute pentru pisici si caini, din aceste pernute se pot crea usor minunate accesorii pentru porcusori. Fiind captusite cu blana artificiala ele pot fi indoite si cusute sau capsate pe una sau ambele capete, oferind un ascunzis ideal porcusorilor.

Minge suport pentru legume si fan Tragerea verdeturilor, legumelor sau a firelor de fan din mingea suport necesita timp si este o preocupare. Prin imbogatirea mediului trezim curiozitatea naturala a mamiferului mic. Pe langa faptul ca stimuleaza porcusorul, poate inhiba sau reduce semnificativ si agresivitatea eventual aparuta.
O buna metoda de a schimba anturajul si de a alunga monotonia este si punerea unor crengi in cusca. Porcusorii rod cu placere crengutele. Pe langa ocupatia si distractia pe care le ofera, ele ajuta si la tocirea dintilor ce sunt in permanenta crestere. Crengutele vor fi asezate in asa fel incat sa nu impiedice circularea in cusca. Foarte important! Vom folosi doar crengute ce nu au fost tratate cu pesticide sau alte substante posibil otravitoare. Cele mai potrivite pentru ros sunt crengutele de mar, proaspat culese. Vita de vie - obtinuta in urma taierii - este si ea agreata de multi porcusori. Crengutele de cires, cais, piersic sau prun, si crengutele pomilor cu miez rosu (de ex. zada) sunt otravitoare, acestea nu (!) se vor da porcusorilor.
Unii dau porcusorilor si frunzis de salcie, despre aceasta insa trebuie sa stim ca are un efect constipator destul de puternic. Daca le consuma cu placere, porcusorilor le putem oferi ocazional si putin (doar putin!) frunzis de dud, frunzis de salcam alb sau flori de salcam alb.
Roata, carusel, minge nu! Porcusorilor le face placere sa circule liber in voie. Nu vom pune niciodata roata, carusel sau minge de orice fel in locurile amenajate lor, ei nu se pot juca cu acestea. Intr-o asemenea roata s-ar speria enorm, si s-ar putea rani, sira spinarii a porcusorului fiind fragila. Mingea este si ea periculoasa, existand pericolul de a calca pe ea.
Vom avea grija, ca in timpul plimbarilor in afara custii sa nu ajunga la fire electrice sau plante de ornament.
Jucaria preferata: un alt porcusor cu care poate interactiona! Puii de porcusori sunt foarte jucausi. Cand se simt bine si sunt intr-o dispozitie foarte buna, ei sar in sus, in timpul sariturii schimband directia chiar si 180o, aterizand intr-o alta pozitie. Englezii, americanii numesc aceasta saritura „pop-corn”, deoarece ei sar ca floricelele de porumb. Chiar si mama lor devine mai jucausa in aceasta perioada.
Jucaria cea mai potrivita pentru un porcusor?
Un alt porcusor, cu care sa se poata juca!
Ai primit si tu? Uiiii! Mmmmm ce bun a fost!

Welcome

Bine ati venit,va intrebati de ce am deschis blogul??De ceva timp am descoperit pasiunea mea pentru porcusorii de guineea si am vrut sa o impartasesc cu voi!!!!!!!